Diminetile unui baiat cuminte

” cum sa le explici ca totul, se intampla, sub privirile lor… ”  

                                           Beaufort .

***

stia, ca nu este demn, de actul sinuciderii.

si bratul drept, stia. ori de cate ori apuca funia, tremura . tremura intr-un fel atat de straniu, aproape ca ai fi putut auzi cum oasele trosnesc in interiorul lor, cum se zbat, pline de egosim si inpotrivire, lovindu-se de muschi, sunetul oprindu-se in piele, racindu-i bratul, de parca ar fi fost gata oricand, sa se dezmembreze singur, de parca insasi bratul era mai las, decat ce mai ramasese din stapanul sau, care privea descumpanit, stejarii din fata geamului . privea, cu gelozia omului care vede mandrie, in orice, numai in adancul lui nu .

” nici azi nu avea sa se intample … ” se gandea Beaufort, descurajat .

si plamanii o stiau si genunchii si marul lui adam si sternul si tot ce facea acum cu putinta, sa se indrepte spre camera sa .

in ultimul timp, se agatase de speranta, asa cum te-ai prinde cu mainile, disperat, de glezna ultimei persoane, care te mai poate face fericit .

datorita acestui fapt, se putea trezi dimineata, pregatind ceaiul, pentru amandoi .

erau doi frati .

tatal lor, grabit de moarte,

l-a invatat pe Beaufort, Adevarul iar pe celalalt baiat al sau, Ruelle, Minciuna .

fara sa isi dea seama, de lucurul cumplit pe care il facuse, a murit fericit.

Beaufort, nu iesea din casa, decat foarte rar si atunci, prefera plimbarile prin parc.

evita strazile aglomerate, locurile stramte si intunericul .

oamenii ii provocau suferinta . dintre toti, observase ca tocmai femeile, stiau sa mascheze tristetea, cel mai bine . il afectau extrem de mult, destinele lor neimplinite si incrancenarea unora de a merge mai departe, in ciuda cosmarurilor, a nedreptatii si a lucrurilor pierdute .

” in timp ce barbatii merg curajosi la razboi, femeile duc lupta adevarata . lupta imposibila cu sufletul . “

isi pierdea orele privindu-le prin gradini, urmarindu-le miscarea umerilor si a bratelor, care i se parea unul din cele mai frumoase lucruri cu putinta, care a fost ingaduit sa existe . le privea, sperindu-se, cum uneori ceva se oprea in ele, iar odata cu aceasta, tot trupul lor frumos. o imagine statica de o rara frumusete … de parca ele si peisajul muntilor din spate ar fi fost acelasi lucru . cand tocmai chipul lor, parea de neclintit, ceva se schimba . lent, intr-o discretie insuportabila .

Beaufort, in amintirea acestor doamne, a pastrat un jurnal .

la scurt timp, a inceput sa se simta stanjenit, privind toate aceste femei, plangand, in gradinile lor, iar din acel moment, nu a mai facut nimic .

a devenit fascinat de pistrui si se lasa pierdut in fraze indraznete, pe care el insasi nu ar fi avut curajul sa le spuna, furate din dialoguri pe jumatate auzite; se poticnea asupra unor cuvinte ca un copil care invata sa scrie, daca ii placea un cuvant, il repeta in minte, ore in sir, in timp ce privea zoborul pasarilor, deasupra lacului .

fratele sau, Ruelle pleca mereu seara in oras . ii placeau femeile . stia cum sa le vorbeasca .

in ultimul timp se culca cu Brenadette . se culcase si cu vecina, Marcelle si cu mama vecinei Rachele. nimic nu il putea opri . ar fi putut fermeca orice pereche de tocuri, iar fiecare femeie pe care o intalnea, ajungea mai devreme sau mai tarziu, in patul tatalui lor, in dormitorul acela spectaculos, cu baldachin, in care Ruelle dormea, mai bine de 15 ani .

Ruelle, nu se temea de nimic. ar fi putut insela pe oricine, chipul acela absent, totusi fermecator, replica unui inger vinovat .

scrumiera era mereu plina . fuma ingrozitor de mult. spunea tuturor ca tutunul nu iti grabeste moartea. ca nimic nu o face.  nici macar boala nu are dreptul sa o faca, iar daca cumva, cineva, se gandeste ca el va cadea la pat, sa fie sigur ca in bratele lui va fi si o femeie . niciodata altfel .

Ruelle dormea cu usa dormitorului deschisa .

nu putea trai cu secrete, dealtfel nici nu le putea gasi un rost,

” nu poti savura un lucru care nu il spui, pe care nu il traiesti, care nu intoarce capete, care nu te doare,care nu te opreste din mers, care nu te rupe de fericire, bucata cu bucata, sau pe care nu il poti chiar tu, rupe in bucati, care nu te scoala din morti, care nu ia foc “

Ruelle era mereu generos in explicatii, nu se ferea de nimic . parea ca, absolut nici un lucru nu il putea lua prin surprindere .

dimineata, destinul, dragostea, nu il gaseau niciodata nepregatit .

din contra, dornic sa le incerce, dornic sa le cunoasca .

pe Beaufort il scotea din minti .

cum si-ar mai putea lua cineva viata in maini, daca a cunoscut Adevarul .

nu s-ar fi culcat cu nici o femeie, chiar daca ocazia se ivise, de cateva ori . stia ca nu este capabil de a face o femeie fericita .

o iubise sincer, pe Brenadette . dar ea nu avea sa stie lucrul asta niciodata . acum Brenadette era iubita fratelui sau, iar in ciuda nefericirii si a geloziei pe care o simtea monstruos, Beaufort tot nu isi putea pune capat zilelor .

stia exact cata frumusete ii apartinea si ramanea descumpanit, privind oglinda, caci era teribil de putina . stia ca, nici o femeie, nu il va putea iubi inapoi

Beaufort nu era un barbat frumos .

poseda, calitati rare, stranii, neintelese si obositoare pentru oricine altcineva, in afara lui .

ii lipseau cu desarvasire, simtul estetic, chipul de portelan al fratelui sau Ruelle, curajul si indrazneala .

Beaufort era intradevar, coplesit, de tot ce il invatase tatal sau, inainte de a muri .

se putea increde in prea putine lucruri, pentru ca, adevarul este, nu toate erau demne de asa ceva .

iar in tot timpul acesta, Ruelle, facea ce stia mai bine, pe lume . Ruelle stia sa minta .

probabil ca o iubea, intr-un fel… pe Brenadette, dat fiind faptul ca dormea cu ea, mai multe seri la rand, decat cu oricine altcineva .

probabil ca Ruelle o iubea pe Brenadette, in felul sau de a iubi o femeie . iar Brenadette il iubea pe el, pentru felul lui de a spune minciuni .

cat despre Beaufort … lui ii era teribil de greu sa nu incerce sa se gandeasca la toate astea . pentru ca asa cum Ruelle stia  sa minta,  Beaufort stia adevarul, chiar inainte sa se intample, chiar daca totul se petrecuse la celalalt capat al pamantului . in orice circumstanta, Beaufort ar fi stiut care este adevarul .

nu fuma si refuza sa consume alcool . cunostea foarte bine, ce urmari ar fi avut toate viciile si se temea cumplit de ele .

se lasa lovit, incontinuare, de o durere bruta, nemiloasa, neatenuata, de care tatal sau, nu mai avea sa isi dea seama, niciodata .

rare ori avea pofta de mancare si putine lucruri il bucurau, cu adevarat .

” poti alege orice durm doresti in viata, pe oricare ai alege sa pasesti, la un moment dat, tot ai sa imbatranesti. “

uneori se trezea dimineata, ramanand in fata geamurilor . lumina il facea fericit . privea cerul, asa cum l-ar fi privit din parc, asa, de parca nu s-ar mai fi vazut de ani buni, ca pe un prieten vechi, de care, uneori, iti este frica .

nu se lasa imbratisat, niciodata, pentru ca stia cu cata ipocrizie o fac oamenii si mereu se retragea din discutii, fara nici o explicatie .

se intampla uneori, sa il poti zari, pe Beaufort,

printre fruntile inclinate usor, ca intr-un suspin comun, generos, ridicandu-se cuprinzator, luminand tavanul, facandu-l sa para si mai inalt decat era, brate incordate si rotiri continue, intrerupte de pasii de schimbarea al valsului,

se afla in capatul celalalt al incaperii, simtindu-se bine, pana cand ceva l-ar fi facut sa zambeasca …

iar in urmatoarele clipe, Beaufort ar fi avut un soc .

de parca fericirea il refuzase, cu mult timp inainte ca, mama lui, sa il nasca si sa ii dea un nume .

de parca prin el trecea un lucru nepermis, iar fiorul cald, pe care il purta cu sine inagduinta, nu isi avea locul nicaieri,

in cetatea sufletului sau . Beaufort .

pe Beaufort apoi, il vedeai cum lasa paharul jos, infricosat, fara sa spuna nimic, nimanui . traveresand incaperea, deschizand, cu putere, prima usa . strabatand fiecare culoar, cu arcade si cupole, in ritmuri uniforme, in care domina orizontalitatea si simetria si valuri de aur acoperau peretii si profeti si sfarsitul tragic al zeilor aratand cea mai impresionanta apoteoza a puterii regale din toate timpurile si e plin de marmura colorata, piatra si lemn, picturi murale in care vezi cai galopand acelas pas, din perioada barocului si Beaufort isi tine respiratia, trece prin fiecare usa, deschizandu-le din ce in ce mai hotarat, de parca Ludovic al XIII-lea ii ii numara fiecare pas, pana cand ajunge afara.

respira cu lacomie . are privirea unui evadat, cu o frunte chinuita si buze stranse .

se intoarce acasa .

era intradevar lipsit de orice arma, iar faptul ca stia Adevarul, nu il ajutase cu nimic . niciodata .

***

” cum sa le explici ca totul, se intampla, sub privirile lor. cum sa le spui ca stii cum se termina … “

                                                                                                                                                                                Beaufort .

~ by kat3lunatic on April 22, 2011.