noroiul fericirii noastre
era un fel de greutate, care imi apasa umerii .
era ceva pe care nu pot sa il descriu .
parca suferea, cumva, in interiorul sau si doar se asezase pe mine .
nu stiam ce sa cred despre dansul. daca era noroc sau chin. daca era al meu sau al altcuiva, uitat . nedorit . parasit .
ma amageam uneori, ca poate necazurile mele o sa il sperie, ca il vor face sa se ridice de pe spatele meu si sa plece .
ma simteam pregatita sa pun capat acestui cosmar .
si tocmai atunci am realizat…
picioarele mele alunecau, adanc si tot mai adanc,
in noroiul fericirii noastre .
amandurora .
nu aveam cum sa renunt .
pe spatele meu se odihnea defapt, femeia din mine, care a fost in stare sa lase totul in urma si sa plece cu tine oriunde.
femeia la care ai renuntat.
femeia care te-a iubit.
